duminică, 23 noiembrie 2008
Sunt la ora culpabilitatii acum si simt nevoia sa ma confesez si sa marturisec faptul ca ma simt vinovata. Ma simt vinovata pentru mai multe lucruri, dar acum ma voi opri la unul singur, si anume acela ca niciodata...dar niciodata nu am donat, in nesimtirea mea, niciun ban atunci cand mass-media a prezentat, pe diferite cai, cate un caz al unei persoane foarte bolnave, care avea nevoie urgenta de o interventie medicala ce i-ar fi salvat viata. Si vorbesc aici de cazurile "pe bune", prezentate concret, si nu de mass-urile pe care le primesc pe messenger, despre a caror veridicitate nu ma pot pronunta. Nu este prima data cand ma gandesc la aceasta vina a mea, dar, cu toate acestea, nici pana acum nu am facut nicio donatie, iar sentimentele mele de vina nu folosesc nimanui. Asa cum nu foloseste nici faptul ca mereu am avut doar intentia de a dona sume de bani si m-am oprit gandinu-ma ca ceea ce puteam eu oferi era prea putin. Si am gresit, caci putin adunat cu putin face, intr-un final, mult. Sentimentul de vina ma impinge acum si catre o latura oarecum egoista, caci stau si ma gandesc ce ar fi daca maine m-as afla chiar eu in situatia persoanei foarte bolnave si as avea nevoie de o suma mare de bani.
Nu am sa inchei prin a spune ca maine prima grija va fi sa ma interesez de un astfel de caz pentru a dona bani, pentru ca as impinge ipocrizia la extrem, ci doar ca atunci cand se va intampla asta voi scrie pe blog. Dar stiu, cu siguranta, ca o donatie nu m-ar face sa ma simt mai putin vinovata, cand stiu ca mai exista multe alte cazuri, ce nu pot incapea in buzunarele mele.
