miercuri, 5 noiembrie 2008
Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
("Din ceas...dedus" - Ion Barbu)
4 comentarii:
Blogroll-ul aproape ca nu conteaza uneori. :)
guest, in legatura cu fotografia. Se spune ca omul isi pune pe el ce are mai bun la sarbatoare dar si (ciudat) la necaz. Batranul tau imi da o stare de neputinta. Cum sta el, acolo, in costum si cu palaria pe cap, uitandu-se la apa care distruge tot. Imi plac ideile tale. Sunt cu ochii pe tine, supergirl!
Blonduto m-ai impresionat...:(
Cumplite momente au trait(traiesc)oamenii care au vazut cum se duce pe 'apa sambetei' munca de o viata...:(
Să nu ne lăsăm ispitiţi de aparenţe. Poate că bătrânul acela nu este decât diavolul, venit să îndemne oamenii către deznădejde...
Trimiteți un comentariu