vineri, 9 ianuarie 2009
Recunosc. Intentionam sa nu mai scriu. Doar ca de vreo doua zile ma macina un gand care nu are absolut nicio legatura cu mine, dar l-am simtit atat de profund, incat aproape ca ma deranjeaza. Ma gandeam la personalitati ilustre ale acestei lumi (majoritatea moarte demult) si la faima pe care au reusit sa o dobandeasca prin genialitatea lor - fie ca vorbim de scriitori, inventatori, amante celebre, muzicieni, conducatori - si la faptul ca unii dintre ei au ramas in istorie nu atat prin ceea ce au realizat, cat printr-o fraza stupida pe care au rostit-o in cel mai nepotrivit moment al vietii lor. Am incercat sa ma pun in aceasta postura (da, mi-am permis sa ma cred vreun geniu creator) si am simtit aproape pana la durere, transformata apoi in indiferenta, sentimentul de distrugere a unei munci de-o viata, a unei cariere sclipitoare. Oameni celebri datorita genialitatii lor, dar care au ramas in istorie datorita unei gafe, care au fost judecati imediat si pe care multi ii tinem minte tocmai datorita replicii sau gestului stupid pe care l-au "scapat" intr-un loc nepotrivit, intr-un moment nepotrivit...intr-o secunda nepotrivita. Eu cred ca asta are stransa legatura cu frustrarile asistent(z)ei.
