Veronika S-a hotarat sa moara,
Caci orele o plictisesc,
Iar ceasul asta nebunesc
Trezeste-n ea,
Fara vreo sonerie,
O mare spaima si-o furie
Care incet si-adanc
O-nebunesc.
(12.10.2002)
Ca un gand abrupt
Atingerea ta
Se-aseza pe suflet
Si tropaia in timpan.
"Am venit sa plec"
Imi sculptai in palme,
Iar eu le loveam de pamant
Si-apoi imi mangaiam trupul,
Iar cuvintele se imprastiau
Lasand rani adanci.
Fiecare milimetru de piele
Era o litera,
Fiecare cuvant
Era o durere prelunga
Care se odihnea in sufletul meu.
Pe palma stanga
Se mai distinge un "plec"
Pe care-l mai imbratisez uneori.
