Blondele spun lucruri trasnite

joi, 29 iulie 2010

Cand faci o criza de personalitate in timpul unei crize de personalitate cum se numeste? Dubla personalitate?! Naaaahh...prea prozaic. Trebuie sa existe si alt raspuns.

Inca un post stupid si lipsit de logica

sâmbătă, 27 martie 2010

Cred ca am prostul obicei de a privi mereu lucrurile dintr-o cu totul alta persectiva decat cea...obisnuita sa spunem (si mai am, desigur, un alt prost obicei de a edita posturi si de a nu le publica).
M-a trasnit acum ideea ca...si intru direct in problema...starea noastra de jale, de plangere...de dor fata de o persoana apropiata care a murit porneste dintr-un mare egoism. Da,egoism...pentru ca NOI nu ne simtim bine ca persoana respectiva a decedat, pentru ca NOUA ne este dor, pentru ca vietile NOASTRE ne sunt date, poate, peste cap de decesul acelei persoane, pentru ca NOI nu mai putem dormi, pentru ca NOI nu mai putem manca, pentru ca NOI nu ne mai putem concentra...pentru ca tot NOI vom uita, cu timpul, acea persoana...mai devreme sau mai tarziu. Si asta pentru ca, pur si simplu, asta este mersul lucrurilor.
Si asta ma duce cu gandul la moartea mea si la cum as vrea sa ramana lumea in urma mea. La cum as vrea sa ramana in perioada imediat urmatoare, caci mai tarziu totul va fi regula pentru restul,care vor da uitarii existenta mea. Asa ca vreau stare de bine in urma mea, oricat de stupid ar suna pentru unii, vreau ca cei pe care-i las in urma sa se bucure si sa rada cand vorbesc despre mine. Nu vreau lacrimi, nu vreau regrete, vreau linistea lor la gandul ca eu sunt bine unde voi pleca. Vreau sa-si imagineze ca m-am mutat si ca nu ma voi intoarce prea curand. Sa-si imagineze ca am parasit tara.
Apoi, dupa scurt timp de pareri de rau ca am plecat, le permit sa ma dea uitarii...................................................................................................................................................................

kjhfjhsekjfgabvmxzgfi

joi, 21 ianuarie 2010

Seems like i am the dramatic type, though i have never liked dramas or maybe i taught that neither of one is good enough so i preffered to create my own. Is true, i have had the perfect material for this, but maybe i should have ignored everything and act like nothing unnormal ever happened...but i preffered to take it all, put it on a box and from time to time take out all that misery, dress with it, get full of it, throw it on the ones who provoked it...and all this because actually i couldn't bear it, i couldn't get over it, i couldn't forget...forgive...though i wanted so much to forgive her, i implored her to help me to forgive her...but she is there, in her world, where she thinks she is someone else, where she forgets all those bad things like it never happened...and i implored her again and again...till today. Today...when i am writing this and wondering if i still love her, when i realise that i really should have left long time ago...blood from her blood and though so different, so far away one from another, strangers...so i leave her asking myself if i will miss her, if she will miss me, if she will ever call or remember me being her daughter...